Cum să depășim o naștere traumatizantă

O naștere traumatizantă este cea care te lasă cu resentimente, dureri emoționale și regrete. Este o experiență pe care nu ai anticipat-o, nu ai așteptat-o, iar lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură decât ți-ai fi dorit sau ai planificat. Mamele care au trecut prin nașteri traumatizante de multe ori descriu această experiență ca lipsită de control, uneori însoțită de umilință și vinovăție. Dacă nașterea pe care ai avut-o este o temă sensibilă sau chiar dureroasă, s-ar putea să fi trecut și tu printr-o experiență traumatizantă. În acest interviu, psihologul și consultantul în alăptare Olga Gutium ne vorbește despre cum depășim o astfel de naștere, despre ce simt femeile, despre cum toate trăirile sunt normale și cum să învățăm să ne împăcăm cu experiența pe care am avut-o.

„Este foarte important să înțelegem că suntem cu toții diferiți și aceeași situație va lăsa diferite amprente în viața diferitor oameni. Pentru o femeie o cezariană de urgență poate fi o procedură care i-a salvat viața în ochii ei și pentru care va fi recunoscătoare, iar pentru alta aceasta va deveni o amintire dureroasă și insuportabilă care o va bântui mult timp” Olga Gutium – psiholog.

Olga Gutium
psiholog și consultant în alăptare

Ce simte o femeie care a trecut printr-o naștere traumatizantă?

În primul rând este senzația de neajutorare. În sensul că în cel mai important moment din viața unei femei și al copilului ei, situația se află înafara controlului acesteia și nimic nu depinde de ea, iar uneori nici măcar nu este întrebată în privința lucrurilor care se întâmplă. Această deznădejde, neajutorare și sentimentul că ești unul la unul cu situația deloc ușoară în care te-ai pomenit, este una dintre cele mai des întâlnite. În al doilea rând vorbim de frică și anume frica legată de propria viață și viața sau sănătatea copilului. Anxietatea sau atacurile de panică este foarte răspândită după o naștere traumatizantă. Sentimentul de vinovăție este foarte des prezent – precum că mama a pierdut controlul, nu a făcut față, nu a reușit ceea ce își dorea într-un moment atât de important și responsabil. De multe ori femeile se rușinează să vorbească despre ceea ce simt și cu atât mai mult nu recunosc că nu primesc plăcere și nu simt bucurie în unele cazuri de la rolul său de mamă.

Femeile trecute print-o naștere traumatizante de multe ori nu se pot bucura de maternitate și de rolul de mamă. Le trec gânduri prin cap precum că „uite, aici e copilul meu, ar trebui să-l iubesc și să mă bucur de el, dar mie din contra îmi vine să plâng”. Apare acea vinovăție pentru ceea ce s-a întâmplat și pentru ceea ce simte mama.

Olga GUTIUM

În cazul unei atmosfere potrivite în familie, plină de susținere și înțelegere, o femeia ar putea să treacă și fără ajutorul unui specialist peste o naștere traumatizantă. Dar din motiv că de multe ori femeia este acuzată de ceea ce simte și e neînțeleasă, ea va începe să se mintă pe sine însăși precum că nu are motive de tristețe sau nefericire. Dar tot ceea ce se întâmplă în sufletul unei mamei nu poate fi tratat prin „trebuie să mă bucur”, iar de aici se trag stările depresive. Gândurile pozitive nu ajută în acest caz, nu este de ajuns doar să gândim pozitiv. Trauma trebuie trăită, cu ea trebuie să te împaci, să o accepți, atunci apare dorința și puterea de-a merge mai departe.

Cum o femeie să înțeleagă dacă are nevoie de ajutor profesional sau ceea ce se întâmplă cu ea este trecător?

Sunt câteva criterii care indică faptul că o femeie are nevoie de ajutorul unui specialist:

  • Vrea să povestească la nesfârșit despre nașterea pe care a avut-o sau din contra nu vrea absolut deloc să vorbească despre naștere, îi este dureros;
  • Dacă au trecut cel puțin 4 săptămâni de după naștere, dar femeia are stări de melancolie, de anxietate, atacuri de panică, frică nejustificată, plânge necontrolat;
  • Femeia devine prea activă sau din contra este foarte apatică;
  • Dacă apare gândul că nu mai vrei niciodată copii și niciodată să naști (ceea ce poate duce la infertilitate psihologică).

Cum să susținem o femeie care a trecut printr-o naștere traumatizantă și cum să nu-i facem mai rău?

De multe ori femeile nici ele nu realizează că tot ceea ce li se întâmplă este din motiv că au trăit o naștere care le-a afectat profund și nu în cel mai bun mod. Mai ales atunci toți din jur îți spun că tu ai născut un copil și trebuie să te bucuri. De parcă nu ai dreptul să simți altceva. În nici un caz nu îi spuneți femeii ce trebuie ea să simtă. Ea are propriul psihic și suflet și ea foarte bine știe ce simte și ce nu. Vreau neapărat să menționez că astfel de sentimente ca tristețe, furie, neajutorare, sunt absolut normale. Tot ceea ce simte o femeie este normal și este important ca ea să aibă posibilitatea să își exprime emoțiile, trăirile și gândurile. Să poată să își trăiască sentimentele.

Ceea ce poate face un om apropiat în acest caz este să fie alături. Să asculte, să lase mama să își exprime tot ceea ce simte, fără să judece sau să analizeze ceea ce a fost spus. Să fii alături înseamnă o îmbrățișare, un cuvânt de susținere, prezența ta fizică, o cană de ceai și pur simplu să spunem „Sunt cu tine”. Nu trebuie rostite fraze precum: „Încetează să te plângi, o să mai naști tu alți copii” sau ”Trebuie să te bucuri că copilul este sănătos”. Pentru femeia care a trecut print-o experiență traumatizantă este important ce simte ea acum, nu ce se va întâmpla peste ani. Acceptați aceste trăiri și această durere, prin asta o să ajutați mult. Dacă i se spune „Termină cu plânsul, ia-te în mâini” atunci pe lângă toate ce simte se adaugă și sentimentul vinovăției și gânduri de genul „Ce e în neregulă cu mine? Toți se bucură de copii, dar mie îmi este dureros”. Nu dați sfaturi, nu îi spuneți ce să facă. Fiți alături și acceptați-i emoțiile.

Am avut o experiență asemănătoare. Și pe mine m-a durut”, „Văd că îți este greu, spune-mi ce pot să fac pentru tine”, „Cu ce pot să te ajut?” sunt fraze pe care le puteți spune și prin care puteți ajuta.

Cum o naștere traumatizantă se poate răsfrânge asupra relației femeii cu copilul, soțul, ceilalți copii?

Atunci când o parte din familie suferă, desigur această stare se răsfrânge asupra întregii familii. Dacă mama se află permanent în stări depresive sau suferă de anxietate, aceasta își poate crea o relație plină de anxietate legată de bebeluș. Se întâmplă de multe ori că dragostea pentru copil vine mult mai târziu. Pentru bebeluș este destul de greu atunci când mama este fixată pe propriile dureri și traume și este distantă. Cu soțul pot apărea o mulțime de neînțelegeri, mai ales dacă el nu înțelege ce se întâmplă cu soția lui. Se întâmplă că bărbatul condamnă ceea ce simte femeia invocând confortul modern pe care aceasta îl are ca mamă. „Înainte bunicile noastre cum creșteau câte zece copii fără mașină de spălat?” este o frază des întâlnită. Soțul poate deveni iritat din cauza stării soției și de multe ori se distanțează în loc să încerce să înțeleagă femeia. Suferă viața sexuală de cuplu din cauza acestor neînțelegeri, dar și din cauza stării depresive a femeii. Cui îi mai arde de relații intime în așa o stare?

Există legătură între o naștere traumatizantă și depresia post-natală?

Depresia post-natală nu se întâmplă cu fiecare femeie. Dar atunci când o femeie cu predispoziție față de depresie trece print-o experiență grea, șansele să dezvolte depresie cresc considerabil. Datele ne arată că 50-60% dintre femeile care au trecut printr-o naștere traumatizantă au stări depresive, anxietate, depresie după naștere. De asemenea operația de cezariana chiar dacă este planificată și solicitată, crește riscul de depresie, din motiv că corpul femeii nu trece prin toate procesele fiziologice și hormonale care au loc în cazul unei nașteri naturale. Femeia nu are parte de o tranziție, ci se trezește brusc din rolul de femei în rolul de mamă.

În sala de naștere are loc nu doar nașterea unui copil, ci și nașterea unei mame. Acolo se întâmplă acel proces de tranziție de la rolul de femeie, la rolul de mamă. De la rolul de mamă a unui copil, la cel de mamă cu doi copii și așa mai departe.

Olga gutium

Cum să înțelegem dacă oamenii din jurul nostru prin atitudinea lor ne fac mai rău? De parcă ne ajută, dar devin toxici.

E simplu. Dacă te simți rău după comunicarea cu un om atunci acest om nu reacționează adecvat. Dacă cuvintele lui/ei te rănesc, dacă nu te simți confortabil să discuți tema nașterii (sau oricare alta) cu acea persoană, atunci poți spune clar și simplu: „Putem să nu vorbim pe această temă? Nu mă simt înțeleasă și susținută și aceste discuții mă fac să mă simt mai rău. Hai să schimbăm subiectul”. Cu oamenii mai apropiați ca mama sau soțul puteți vorbi mai deschis: „Știi, am avut o naștere traumatizantă, mă confrunt cu stări de anxietate/ depresie post-natală și îmi e greu și am nevoie de susținerea ta. Dar uite când spui această frază, nu mă ajută. Această stare nu depinde de mine, nu o pot schimba. Te rog încearcă să mă înțelegi. Știu că vrei să mă ajuți, dar ceea ce spui îmi face mai rău”. Este tare important să spuneți celor dragi cum vă pot ajuta. Fie că aveți nevoie de o îmbrățișare, de somn, de tăcere, de timp să mergeți la un psihoterapeut – vorbiți despre asta. Oamenii de lângă noi nu ne pot citi gândurile, de aceea este important să le spunem ce simțim și de ce avem nevoie.

Interviul cu Olga Gutium îl puteți privi în întregime pe pagina de Instagram a proiectului Casa Mamei
Partea I – https://www.instagram.com/p/CRE2BGgnh7n/
Partea II – https://www.instagram.com/p/CRE4mv1nZqY/

Casa MAMEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s