Nou-năcutul și cu atât mai mult bebelușul ne-născut e considerat în societatea noastră de ne-om, de aceea aceeași societate consideră că nu contează deloc cum acest nou-născut vine pe lume și ce i se întâmplă imediat după naștere. În loc să fie tratat cu respect și blândețe, este mai mult privit ca un obiect într-o fabrică. Încă unul. În mod normal un copil trebuie să vină pe lume pe cale naturală. Felul în care copilul se naște are un impact enorm asupra sănătății lui mentale și fizice, dar și a mamei. Cezariana este minunată și salvează vieți, dar această trebuie să rămână o excepție medicală, nu să devină o normă. Pe lângă faptul că bebelușul se naște natural, acesta are o necesitate vitală de a ajunge imediat în brațele mamei. Toate procedurile medicale pot aștepta dacă nu reprezintă pericol pentru viața copilului. Tot aici putem specifica tăierea cordonului după ce acesta a încetat să mai pulseze, ora magică petrecută pe pieptul și în brațele mamei, lipsa luminii puternice și aa mai departe.

Din păcate însă pe lângă tacticile deloc prietenoase și benefice unui nou-născut, dar și mamei sale, la nivel mondial rata cezarienilor crește cu o amploare epidemiologică și aici mă refer la cezariene nejustificate din punct de vedere medical. Experții din toată lumea bat alarma, dar cine să audă? Cezariana este unul dintre marele motive de ce sunt întrerupte procesele naturale legate de naștere și din perioada de imediat după ea. Repet, ne referim la cezariene neîntemeiate.

Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre faptul că cezariana salvează vieți și este necesară ca procedură medicală, dar când rata acesteia depășește 10% ea nu mai este vorba de salvarea vieților, ci de intervenții chirurgicale absolut lipsite de necesitate, care nu contribuie la reducerea numărului de morți maternale și fetale. Pe scurt, atunci când rata cezarienilor urcă peste 10%, aceasta provoacă mai multe daune decât beneficii. Într-un cuvânt, nu mureau atât de multe mame și copii până ca cezariana să devină accesibilă tuturor. Întrebarea este de ce atunci numărul femeilor care aduc pe lume copii prin cezariana crește cu viteză alarmantă în toată lumea de la an la an?

De exemplu în anul 2018, rata de cezariene în Brazilia a fost de 55,9%. În 2017 Turcia a înregistrat o rată de 53,1%, Korea 45,2%, Italia 33,8%, SUA 32%, Marea Britanie 27,4%. Mai bine la acest capitol stau țări ca Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia cu o rată între 16 – 16,4%. Rata de cezariene în Israel era de 14,8% în 2017, iar Islanda are o rată de 9,2% sub rata recomandată de OMS. Deci se poate. În 2011 România se afla pe locul 3 în Europa la numărul de cezariene pe an cu un procent total de 36 la sută. Vedeți mai jos tabelul comparativ pe ani care arată cât de mult a crescut rata de cezariene în diferite țări între anii 1990 – 2012. Asistăm la o adevărată epidemie de cezariene care nu sunt necesare și care afectează profund viața mamelor și a copiilor dincolo de ușile spitalului. Este de mult timpul potrivit să încetăm să considerăm doar rata de supraviețuire, ce se întâmplă dincolo de spital din punct de vedere fizic și psihic cu mama și copilul care au trecut prin cezariana, este extrem de important și trebuie luat în calcul.

Cele mai recente date pe care le-am găsit legate de Republica Moldova sunt din 2014 și datele ne arată o rată de cezariene de 18,4%. Aceste date ne sunt prezentate de Ministerul Sănătății în protocolul național de „Naștere naturală după operația de cezariană”. Cu mare regret nu am putut găsi date statistice mai recente legate de rata cezarienilor în Moldova, totuși tendințele mondiale mă fac să cred că în prezent avem mult mai multe astfel de operații înfăptuite decât acum 7 ani în urmă.

Unde se ascunde problema? Din păcate răspunsul nu este simplu și unilateral. Mentalitatea societății după cum am menționat de la început legată de nou-născuți are un mare impact asupra felului cum se nasc copiii. Până astăzi se mai crede încă în lumea întreagă că nou-născuții nu simt durere, iar din acest motiv multe dintre intervențiile medicale sau chiar chirurgicale se fac fără anestezie. Stereotipurile legate de femeie și corpul ei, de naștere, de capacitatea femeii de a naște. Studiile medicale din universități ce ignoră o mare parte din natura umană și nu educă dincolo de biologie. Lipsa de empatie și omenie din partea lucrătorilor medicali, epuizarea lor profesională și lipsa de motivație, dar în același timp și motivația financiară (o cezariană este mai rapidă și mai bine plătită decât o naștere naturală). Lipsa de informare a femeilor, care se dau întru totul pe mâna medicului și îl lasă el să își asume responsabilitatea și să ia decizii legate de sarcină și naștere. În țările precum SUA medicul este motivat direct financiar să performeze o cezariana în loc să asiste o naștere vaginală sau naturală. De asemenea supra-dotarea tehnologică a spitalelor contribuie direct la sporirea numărului copiilor născuți prin cezariana, dar și supra medicalizării nașterilor, care la fel cresc șansele considerabil pentru o cezariană.

„Nașterea prin cezariana poate fi traumatizantă pentru bebeluș pe termen scurt și pe termen lung. Cezariana este traumatizantă datorită întreruperii bruște și brutale a procesului de naștere programat biologic. Șoc, deficiențele ale atașamentului complexul invaziei și al controlului sunt simptome majore ale traumei… Bebelușii sunt conștienți înainte și în timpul nașterii și pot fi traumatizați… Nașterea prin cezariana este considerată o metodă ușoară și nedureroasă de-a fi născut care are o mulțime de avantaje pentru mamă și copil. În lumea medicală, cezariana este considerată a fi o intervenție chirurgicală sigură, rapidă și de rutină. Această atitudine contribuie la creșterea numărului de cezariene. Dezavantajele fizice și psihice pentru copil și mamă sunt în totalitate ignorate” Rien Verdult, psihosociolog, psihoterapeut specializat pe bebeluși.

Rien Verdult menționează în articolul său publicat în Journal of Prenatal and Perinatal Psychology and Medicine, 2009 despre dezavantajele fizice și psihice ale cezarienei, susținând că tehnologia cezarienei este total opusă căii naturale de naștere a copiilor. Copiii născuți prin cezariana fizic se deosebesc de cei născuți natural:

• complicațiile post-natale mai frecvente,
• inima și plămânii bebelușului funcționează diferit,
• scorul Apgar mai scăzut,
• glucoza scăzută (mai ales la cezariana programată),
• probleme respiratorii,
• nivelul de proteine și calciu seric mai scăzut,
• reflexele respiratorii mai lente din cauza lipsei de stimulare a sistemului nervos și respirator,
• bebelușii au nevoie de mai multă aspirație,
• au dificultăți în a se adapta la un mediu schimbător,
• ajung mai des și petrec mai mult timp în incubatoare,
• prezintă risc crescut de astm, autism, alergii alimentare,
• întâmpină mai des dificultăți de alăptare (mai ales în cazul cezarienilor programate).

Aspectele psihologice ale copiilor născuți prin cezariana:

• dificultăți de atașament,
• șoc cronic,
• complexul invaziunii,
• treziri nocturne,
• hiper vigilență,
• plâns prelungit,
• dificultăți de hrănire,
• dificultăți digestive,
• colici,
• deficiență tactilă,
• deficiență de atașament.

• 

În același articol Verdult menționează etapele și trăirile legate de acestea prin care trece un copil în timpul nașterii prin cezariana:

• Etapa 0 – înainte de orice procedură – uniune oceanică primară
• Etapa 1 – anestezie – otrăvire, greață, senzație de fierbinte-rece, singurătate, frică, se simte atacat(ă)
• Etapa 2 – incizia – șoc, simțul că este răpit(ă), tresărire, incapacitatea de a rezista
• Etapa 3 a – prima atingere – plăcere/durere
• Etapa 3 b – nașterea capului – explozie extatică în lumină, sentimentul că ajunge „acasă”, conștientizarea capului, nu și a corpului, întâlnește ochii obstetricianului
• Etapa 4 – aspirarea – gusturi neplăcute, reflexul suptului nesatisfăcător, frică, senzații stranii
• Etapa 5 a – extragerea corpului – teroare, pierderea expulziei, cădere, fragmentare, pierderea propriilor hotare, senzație de moarte, tentative inutile de control
• Etapa 5 b – tăierea cordonului – moarte, înfrângere, pierderea totală a sprijinului, tensiune în abdomen
• Etapa 6 – stimularea respirației – se simte atacat(ă), furie, luptă, respirația proprie ca o senzație ciudată
• Etapa 7 – moment de uimire – predare, atașament față de medic, acceptarea ajutorului acestuia
• Etapa 8 – separarea de medic – tristețe, sumbru, depresie, ușurare
• Etapa 9 a – tratare mecanică, fără emoții – intensificare fricii, separare
• Etapa 9 b – îngrijirea nou-născutului – acceptare, simț al împlinirii.

Necesitatea unui nou-născut este să se simtă protejat, în siguranță și să se conecteze imediat după naștere cu mama sa. În cuvinte simple – să ajungă în brațele mamei. Necesitatea unei femei este aceeași – să își ia puiul în brațe și să îl țină la piept. Chiar și în caz de cezariana care este necesară – această poate fi una blândă și respectuoasă față de copil și mamă. În cazul cezarienei blânde copilul poate fi pus pe pieptul mamei, cordonul poate fi tăiat mai târziu și procedurile medicale pot aștepta dacă nu există nici o urgență legată de viață și moarte. Acești pași sunt capabili să facă o diferență enormă pentru bunăstarea fizică și psihică a mamei și copilului și pentru relația dintre cei doi. Se poate naște blând și respectuos și prin cezariana și așa ar trebui să fie. Copiii simt, pe copii îi doare și la fel pe mame și tocmai din acest motiv chem pe toți cei implicați în procesul nașterii, cei care aduc și ajută să fie aduși copiii, oamenii pe lume, să se aprofundeze în subiect și să opteze pentru cezariene în cazurile strict necesare, iar atunci când apelează la această intervenție chirurgicală, să o facă blând și cu respect față de mamă și copil. Noi mamele, nu naștem în toată ziua și aceste momente sunt extrem de importante și prețioase pentru noi, iar dacă le trăim într-un mod brutal, nimic nu mai poate recupera această pierdere.

Renumitul obstetrician francez Michel Odent în cartea sa „Primal Health” spune: „Nou-născuții au fost încredințați medicinei, care se consideră a fi științifică. Știința ne-a învățat că bacteriile sunt periculoase și a cultivat necesitățile nutriționale în bebeluși. Deci, în numele științei, acești copii sunt protejați de bacteriile familiilor lor și în același timp li se garantează cantitatea ideală de mâncare. De când medicina pretinde să fie guvernată de știință, din acele zile nou-născuții aparțin medicinei.” Odent se referă aici la tacticile de a despărți copilul de mamă imediat după naștere, dar și la toate procedurile care au transformat nașterea într-un proces tehnic și medical, nicidecum natural și normal. El aduce numeroase dovezi științifice, bazate pe studii și observații de lungă durată, în favoarea nașterii naturale și blânde. Mai cu seamă acesta vorbește despre impactul enorm pe care îl are asupra sănătății noastre felul în care ne naștem. „Când genetica este supraestimată (când vorbim de boli), atunci factorii de mediu sunt ignorați” spune el cu referire la factorii legați de felul prin care ne naștem.

Acest editorial vine ca o primă prezentare a importanței nașterii naturale și ca un semnal de alarmă împotriva folosirii în exces a operației de cezariana pentru a aduce copiii pe lume. Chem de o potrivă mamele și medicii, să se documenteze despre necesitățile femeii aflate în travaliu, despre nașterea blândă, despre necesitățile nou-născutului și a impactului asupra acestuia a felului în care este născut. Unul dintre scopurile acestui proiect este să promoveze nașterea naturală, blândă, ne-medicalizată și respectuoasă, să informeze și să ajute în luarea unei decizii conștiente în ceea ce ține de nașterea bebelușilor. Rata alarmantă a cezarienilor este clasificată deja de unele instituțiile medicale din lume drept epidemiologică. Pentru că „tratamentul” nu poate și nu trebuie să fie mai rău decât „boala”, exact așa și intervențiile legate de naștere nu trebuie să aducă mai multe daune decât beneficii, iar pe cântar trebuie puse toate beneficiile și toate daunele.

Atitudinea legată de lipsa umanității în nou-născuți trebuie abandonată pentru binele fiecărui copil adus pe lume, a mamei acestuia și deci a întregii societăți. Dacă ar fi să privim nou-născuții, din contra, ca pe mai mult decât oameni, dacă ar fi toți medicii să privească minunea prin care se nasc copiii, nasc mamele, prin care a fost născut chiar el sau ea. Dacă și-ar înțelege fiecare doctor, dar și mamă onoarea pe care o poartă născând sau asistând la nașterea unei noi vieți, poate nașterile ar deveni mai blânde, mai respectuoase, mai pline de dragoste, empatie și omenie?

Acest editorial nu are ca scop blamarea mamelor care au născut prin cezariana, eu însumi fiind una dintre ele. Scopul lui este să bată alarma asupra unei tendințe mondiale care se manifestă și în Moldova, de a performa cezariene fără o necesitate și astfel de a lipsi mamele și copiii de experiența unei nașteri naturale (atenție! nu vaginale, ci naturale) și în același timp de-ai lăsa și pe unii și pe alții cu urmări fizice și psihice pe viață. În același timp de a chema spre reorientarea spre nașteri cu adevărat naturale, nu cele supra-medicalizate care pot fi la fel de traumatizante decât o cezariană pentru mamă și copil sau în unele cazuri și mai mult. Cezariana doare fizic și psihic atât pe mamă cât și pe copil (la fel ca toate celelalte intervenții medicale lipsite de necesitate), de aceea trebuie să se întâmple doar atunci când salvează vieți, iar toate celelalte circumstanțe trebuie rezolvate prin tehnici de mult cunoscute, dacă unii medici pot, înseamnă că pot toți dacă vor.

Anastasia Popescu